marți, 25 mai 2010

Ficat de Pui la Cuptor


O reteta foarte simpla, rapida, dar mai ales fara prea multe calorii :)
Am vazut ceva similar intr-o revista si am zis ca e timpul sa folosim ficateii de pui pe care ii aveam pierduti prin congelator. Puteti face aceeasi reteta si cu ficat de porc sau de vita, dar in acest caz trebuie sa il taiat fasii, la fel ca pentru prajit.
Pentru o varianta si mai dietetica, puteti inlocui vinul cu apa, dar mancarea va fi mult mai aromata daca il folositi.
Pentru 2 portii avem nevoie de:
  • 400 g ficat
  • 1 ceapa rosie
  • 1 tulpina praz
  • 3 - 4 linguri ulei
  • 50 - 100 ml vin alb sec
  • 1 cana lapte
  • 3 - 4 catei usturoi
  • sare, piper, busuioc
Spalam ficatul si il punem la marinat in laptele amestecat cu usturoiul pisat pentru aproximativ 1 - 2 ore. Daca va grabiti, puteti sa lasati si mai putin, mai ales daca folositi ficat de pui. Dupa ce scoatem ficatul de la frigider, il scurgem bine si il stergem cu un prosop de bucatarie.
Intr-o cratita punem uleiul, deasupra asezam ficatul, ceapa rosie taiata fasii si prazul tocat rondele. Puteti pune si vreo 4 linguri de apa, apcoperim vasul si dam la cuptorul incalzit la 200 grade, timp de 10 - 15 minute. Dupa acest timp, punem sare, piper, busuioc si turnam vinul peste. Dam din nou la cuptor pentru 15 minute, fara capac pentru ca sa se rumeneasca si sa scada sosul.
Servim imediat, pentru ca daca se raceste, ceapa rosie isi schimba culoarea si nu mai arata la fel de bine :)
Un pranz excelent cu o garnitura de paste, iar ficatul are aproximativ 160 calorii / 100 grame.




Niciun comentariu: