joi, 28 iulie 2011

Dulceata de Visine


Ei bine... am facut-o si pe asta... prima dulceata de visine din bucataria noastra, dupa reteta din cartea de la Buni :) Am zis ca ar fi pacat sa nu incepem usurel sa ne antrenam cu cate o portie mica, ca sa nu ne para rau daca o stricam :)) Spre marea noastra bucurie, dulceata a iesit foarte bine si cred ca o sa mai facem din nou, fiindca am un feeling ca cea de acum va disparea rapid :) Si cine stie, poate ne aventuram si la alte fructe :)

Pentru vreo 3-4 borcanele (sub 250g) avem nevoie de:
  • 1,2 kg visine fara samburi
  • 1,2 kg zahar
  • 4 linguri zeama de lamaie
  • jumatate baton de vanilie
Visinele folosite la dulceata trebuie sa fie frumoase, fara lovituri.
Intr-o cratita cu fundul gros, punem cate un strat de visine, alternativ cu cate un strat de zahar, terminand cu zahar. Acoperim si lasam de pe o zi pe alta pentru ca visinele sa-si lase siropul. A doua zi punem cratita la foc mic pana se dizolva tot zaharul, apoi marim focul spre mediu, adaugam zeama de lamaie si vanilia.
Lasam sa fiarba, amestecand din cand in cand. Dupa ce fierbe vreo ora, incepem sa testam daca este legata dulceata: luam cu o lingurita din sirop si picuram pe o farfurie. Daca ramane in forma de bobita, dulceata este gata si trebuie luata de pe foc, pentru ca, fiarta prea mult, se intareste foarte tare cand se raceste, asa zicea in carte :)
Borcanele curate si uscate, le tinem cateva minute in cuptorul incalzit, dar oprit, ca sa le sterilizam. Adunam spuma cu o lingura, turnam dulceata in borcane si le inchidem imediat. Batonul de vanilie l-am aruncat si cam asta e dulceata de visine, dulce, putin acrisoara, delicioasa :)




2 comentarii:

Laancuta spunea...

Cea mai buna!!!
Pup!

FLORY spunea...

Delicioasa,imi place ideea cu pastaia de vanilie,cred ca are un gust divin,pupici!