vineri, 4 noiembrie 2011

Chec Bicolor

De curand mi-am dat seama ca de pe blogul nostru lipseste unul din cele mai simple si mai bune deserturi: checul. Ori asa ceva este inacceptabil, fiindca e printre preferatele noastre, mai ales la micul dejun, langa o cana  de cafea. Din multimea de retete, am preferat sa incepem cu un chec simplu, cu unt si cacao, care sper sa placa si sa va umple bucataria de arome in acest weekend de toamna.
Pentru o tava de chec am folosit:
  • 200 g unt
  • 350 g faina
  • 250 g zahar pudra sau fin
  • 5 oua
  • 2 linguri de cacao
  • zahar vanilat
  • zeama de la jumatate de lamaie
  • 1 pliculet praf de copt
  • 1 lingurita coaja de lamaie cu zahar
Mixam untul cu zaharul, zaharul vanilat si coaja de lamaie pret de cateva minute, pana se dizolva, macar partial, zaharul. Separam ouale si adaugam cate un galbenus in amestecul de unt, mixand in continuare. Batem albusurile spuma.
Amestecam faina cu praful de copt si adaugam cateva linguri in compozitia de unt si ou. Cand devine prea tare, mai diluam cu cate o lingura din albusuri, si tot asa pana se termina faina. Adaugam zeama de lamaie si restul de albusuri, amestecand cu grija, ca sa ramana cat mai aerata compozitia.
Optional, puteti pune si niste nuci, asa intentionam si noi, dar cumva s-au "evaporat" pana sa ajunga in chec :)
Turnam aproape tot aluatul in tava, oprind vreo 5-6 linguri pe care le amestecam cu cacao si turnam pe deasupra. Coacem la 170 de grade timp de 30 - 40 de minute, pana cand o scobitoare infipta in chec iese curata.



4 comentarii:

Antonina spunea...

Arata super bine !!

Corina spunea...

Foarte reusit chec! Ar merge langa cafeluta mea!:)

dana spunea...

E tare frumusel. Cam cat e de mare tava?

Carmen spunea...

Multumesc Dana! Tava are cam 28x11cm