marți, 2 octombrie 2012

Papanasi Prajiti

Uitandu-ma prin postarile mai de pe la inceputul blogului, adica de acum vreo 2 ani si jumatate, cand stiam mult mai putine despre care-i treaba cu fotografia (nu ca acum as sti prea multe), am descoperit ca o reteta minunata nu este reprezentata cum se cuvine la noi in bucatarie :) Si fiindca nu vreau doar sa inlocuiesc pozele de atunci, pentru a putea face o comparatie then & now... am decis sa refac reteta, spre marea incantare a lui Robert :)
Pentru vreo 4 portii de papanasi am folosit:
  • 600 g branza de vaci (am folosit una destul de uscata)
  • 100 g zahar
  • 150 - 200 g faina
  • 2 oua
  • 1 lingurita coaja rasa de lamaie
  • 1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
  • 1 pliculet zahar vanilat
  • ulei pentru prajit
Mixam branza impreuna cu zaharul pentru cateva minute, dupa care adaugam pe rand ouale. Toata treaba nu dureaza prea mult, si e bine sa folositi o branza nu prea zemoasa, pentru a obtine o consistenta cremoasa.
Adaugam esentele si faina impreuna cu bicarbonatul. Amestecam pana se incorporeaza, potrivind cantitatea de faina in functie de cat de moale e compozitia, fiindca trebuie sa obtinem un aluat pe care sa-l putem modela in mana, fara sa fie prea lipicios.
Incepem sa formam papanasii, vreo 8 guguloaie, adica moturile si vreo 8 discuri mai mari, cam de dimensiunea palmei, pe care le dam prin faina si le gaurim la mijloc. Incingem bine uleiul intr-o tigaie si prajim papanasii la foc mic, pana cand se rumenesc.
Ii scoatem pe o hartie absorbanta, pentru a scapa de excesul de ulei. Asezam pe fiecare farfurie cate 2 bucati mari si 2 bile mici, garnisim cu smantana si dulceata (de afine) si ne bucuram de un desert delicios :)



Printeaza reteta (fara imagini)

Un comentariu:

Simona spunea...

Mmm... absolut deliciosi!! Ador papanasii!